... pentru ca saitu' de fapt nu prea merge, ci mai mult sta pe butuci
Nu-i asa ca este normal ca site-ul Mersului Trenurilor al CFR sa pice la orice ora din zi, timp de zile si saptamani intregi? S-o fi dus pana la WC admin-ul si sta ceva mai mult? Haideti domnu' admin ca pleaca trenul.
mai nou pe langa www.infofer.ro e disponibil si www.mersultrenurilorcfr.ro. Asta nu inseamna ca vreunul dintre ele merge cand ai nevoie de el.
din ciclul "noi scumpim si ne prostim, voi mergeti cu microbuzul, de ce oare ne cresc pierderile?"
Mihai Musatoiu
I am currently attending the Bachelor of Science program, with specialization in Software Engineering, at Blekinge Tekniska Högskola (BTH) in Southern Sweden. BTH is ranked as number 5 in the world among the top institutions in the field of systems and software engineering by the "Journal of Systems and Software".
What I did in the past
I have a 7 years long experience in Romania as a communication specialist with an established background in publishing, media and advertising businesses. I currently provide consultancy to communication, writing and editing projects in Sweden, the U.S. and Japan.
More on my Linkedin page
Ce este si nu este poporul romanesc
Cum vede un american romanii si Romania, cu bune si cu rele. O doza importanta de auto-ironie si umor este necesara pentru a lectura pana la sfarsit. Via Enache.
Lectie de la Costel
bunul-simt este in om, si nu tine de studii, educatie sau alte lucruri dobandite.
Decat deloc, mai bine putin Coelho
O multime de oameni isi doresc (altii chiar au facut, banuiesc) anti-fan-cluburi Paulo Coelho. De ce? Pentru ca, zic ei, literatura lui este facila, ia concepte complexe si le face comerciale, ca sa le rumege toata lumea si el sa faca banu’ gros.
Nu vad nimic rau in faptul ca un public foarte larg, consumator de milioane de produse proaste (de la periuta de dinti pana la masina si filme) are acces, datorita unui scriitor, la niste idei complicate spuse pe limba lor.
Chiar daca rezulta niste carti subtiri, ele sunt poarta prin care cei mai ambitiosi dintre cititori capata acces la cartile groase, ale greilor literaturii universale. E un fel de alfabetizare pentru mase si o sansa pentru diverse persoane, cu diverse sanse ratate la educatie, de a-si pune probleme care in mod normal nu prea apar in pauza publicitara de la Vacanta Mare.
Putin e mai bine decat deloc.
PS. Apropo de (in)cultura, m-am rusinat in fata unei prietene care mi-a spus ca i-a placut chiar mai mult Muntele Vrajit de Thomas Mann cand l-a citit a doua oara. Inca un titlu pe care il trec pe lista cartilor de citit la pensie (ca un concediu nu cred ca ajunge la cat de groasa e).
Nu vad nimic rau in faptul ca un public foarte larg, consumator de milioane de produse proaste (de la periuta de dinti pana la masina si filme) are acces, datorita unui scriitor, la niste idei complicate spuse pe limba lor.
Chiar daca rezulta niste carti subtiri, ele sunt poarta prin care cei mai ambitiosi dintre cititori capata acces la cartile groase, ale greilor literaturii universale. E un fel de alfabetizare pentru mase si o sansa pentru diverse persoane, cu diverse sanse ratate la educatie, de a-si pune probleme care in mod normal nu prea apar in pauza publicitara de la Vacanta Mare.
Putin e mai bine decat deloc.
PS. Apropo de (in)cultura, m-am rusinat in fata unei prietene care mi-a spus ca i-a placut chiar mai mult Muntele Vrajit de Thomas Mann cand l-a citit a doua oara. Inca un titlu pe care il trec pe lista cartilor de citit la pensie (ca un concediu nu cred ca ajunge la cat de groasa e).
Scarface
Am cumparat Romania Libera dintr-un alt motiv decat ultima oara, acum vreo 2 ani, cand am avut nevoie de rubrica de anunturi. Acum am cumparat-o pentru filmul Scarface pe DVD, cu Al Pacino. Si chiar nu mi-a parut rau, desi il mai vazusem.
Filmul este clasic (si din cate mi-am dat seama, o sursa de inspiratie, in vestimentatie si comportament, pentru G. Becali), chiar daca subtitrarea mai da mici rateuri. Coloana sonora, dramatica in epoca (filmul e din ’83), mi-a amintit de Nea Marin Miliardar. Iar Pacino este genial, ca de obicei.
Filmul este clasic (si din cate mi-am dat seama, o sursa de inspiratie, in vestimentatie si comportament, pentru G. Becali), chiar daca subtitrarea mai da mici rateuri. Coloana sonora, dramatica in epoca (filmul e din ’83), mi-a amintit de Nea Marin Miliardar. Iar Pacino este genial, ca de obicei.
Cafeneaua Actorilor Figuranti
La niste preturi mult prea mari pentru o carciuma obisnuita, Cafeneaua Actorilor din Tineretului, Bucuresti, probabil se adreseaza numai discipolilor zen sau sahistilor care au nevoie de exercitii dure pentru a-si antrena rabdarea.
Dupa 15 minute in care nimeni nu ne-a bagat in seama – nici macar un “ne cerem scuze, suntem supraaglomerati, mai dureaza cateva minute pana vi se va lua comanda” – am plecat. Pe principiul - daca m-ai pacalit odata e vina ta, daca ma pacalesti a doua oara e vina mea.
Nici nu vreau sa ma gandesc cat dureaza sa-ti aduca mancarea, si, un alt hop important, sa-ti aduca si nota de plata. La doi tineri care stateau alaturi incepuse sa le creasca barba tot asteptand nota. Din partea mea, nota 2 si voi face tot posibilul sa evit locul. Ca si pe cel omonim de la Universitate, unde din cate am auzit chelnerii inca se fac ca nu pricep romaneste si dau muzica mai tare atunci cand tu le zici s-o dea mai incet.
Dupa 15 minute in care nimeni nu ne-a bagat in seama – nici macar un “ne cerem scuze, suntem supraaglomerati, mai dureaza cateva minute pana vi se va lua comanda” – am plecat. Pe principiul - daca m-ai pacalit odata e vina ta, daca ma pacalesti a doua oara e vina mea.
Nici nu vreau sa ma gandesc cat dureaza sa-ti aduca mancarea, si, un alt hop important, sa-ti aduca si nota de plata. La doi tineri care stateau alaturi incepuse sa le creasca barba tot asteptand nota. Din partea mea, nota 2 si voi face tot posibilul sa evit locul. Ca si pe cel omonim de la Universitate, unde din cate am auzit chelnerii inca se fac ca nu pricep romaneste si dau muzica mai tare atunci cand tu le zici s-o dea mai incet.
3 piese de teatru
Edward al treilea – Teatrul National Bucuresti In rolul principal este Ion Caramitru. Un rol bun, desi un rege atat de puternic e greu de presupus ca ar putea convinge atata amar de armata sa-si dea viata in lupta, el avand un inceput de burtica. Dar sa nu fiu prea rau.
Minus: Are unele scene prea lungi. Cea in care fiul regelui si batranul sfetnic sunt asediati, iar ei filozofeaza despre cate-n luna si in stele, plictiseste. Cea in care Edward ii dicteaza scribului o poezie de dragoste este la fel de lunga, dar macar e mai amuzanta.
Plus: Decorul este minimalist si inteligent. O poarta multifunctionala se roteste, invarteste, aluneca, se suceste si acopera 90% din necesarul decorului in toata piesa, fara sa iti lase impresia de lucru de mantuiala.
Veronika se pregateste sa moara – Teatrul Odeon Piesa este o adaptare destul de corecta dupa romanul lui Paulo Coelho. In rolul doctorului din sanatoriu, Florin Zamfirescu, convingator. Ca inovatie, in piesa apare si personajul-Coelho, pe post de povestitor. Realizarea nu este geniala, dar merita efortul.
Aceeasi concluzie si pentru Batranul – Teatrul Notarra. O poveste ruseasca clasica, in care singurul personaj pozitiv este si singurul care o incaseaza, piesa merita efortul. Iar asta este chiar un cuvant potrivit pentru chinuiala de a sta vreo doua ore pe scaunele incredibil de incomode pentru anul 2008 ale teatrului Notarra. Un motiv suficient ca sa nu mai calc pe acolo pana n-aud ca s-a renovat.
Minus: Are unele scene prea lungi. Cea in care fiul regelui si batranul sfetnic sunt asediati, iar ei filozofeaza despre cate-n luna si in stele, plictiseste. Cea in care Edward ii dicteaza scribului o poezie de dragoste este la fel de lunga, dar macar e mai amuzanta.
Plus: Decorul este minimalist si inteligent. O poarta multifunctionala se roteste, invarteste, aluneca, se suceste si acopera 90% din necesarul decorului in toata piesa, fara sa iti lase impresia de lucru de mantuiala.
Veronika se pregateste sa moara – Teatrul Odeon Piesa este o adaptare destul de corecta dupa romanul lui Paulo Coelho. In rolul doctorului din sanatoriu, Florin Zamfirescu, convingator. Ca inovatie, in piesa apare si personajul-Coelho, pe post de povestitor. Realizarea nu este geniala, dar merita efortul.
Aceeasi concluzie si pentru Batranul – Teatrul Notarra. O poveste ruseasca clasica, in care singurul personaj pozitiv este si singurul care o incaseaza, piesa merita efortul. Iar asta este chiar un cuvant potrivit pentru chinuiala de a sta vreo doua ore pe scaunele incredibil de incomode pentru anul 2008 ale teatrului Notarra. Un motiv suficient ca sa nu mai calc pe acolo pana n-aud ca s-a renovat.
3 filme
Intr-o saptamana am vazut trei filme bune.
No country for old men – Desi este tradus prost (Nu exista tara pentru batrani, cand corect era Asta nu-i tara pentru batrani, cu referire la SUA, multumesc pentru traducerea corecta prietenului Stefan Dobroiu de la Cinemagia), filmul este foarte bun. Chiar daca dintre reactiile de la terminarea lui, in cinema, citez: “Asta a luat Oscarul?!”, “Trebuie sa-l mai vad odata ca n-am inteles nimic”.
Am citit pareri cum ca nu are nici inceput, nici final. Eu cred ca are si inceput, si final excelent, chiar daca surprinzator.
Pe scurt, ca sa nu stric surpriza celor ce nu l-au vazut, filmul are un personaj principal neasteptat. E greu de inteles si greu de explicat, pentru ca eu cel putin n-am mai vazut o astfel de compozitie a scenariului. E posibil sa intelegeti care e raspunsul la ghicitoare de la inceput, mai pe la mijloc, sau ca mine, chiar in timpul ultimei scene a filmului. Depinde de antrenamentul de cinefil si de inspiratie.
In restul filmului, o poveste politista cu urmariri, intriga si un joc excelent din partea lui Javier Bardem, criminalul psihopat, totul de nota 10. Scena in care batranul vanzator isi joaca viata fara sa stie, pariind pe ce parte va ateriza moneda, este o raritate. Urmariti modul in care, intr-o discutie banala, Bardem induce incet-incet teama in inima batranului si creste tensiunea spectatorului, fara sa ameninte nicio clipa in mod direct, doar din privire, mimica (sau lipsa ei) si tonul vocii.
Mai recomand din partea fratilor Coen filmul O brother where are thou. La fel de putin comestibil pentru marea masa de public, la fel de bine realizat.
Juno Un film plin de energie pozitiva de la un capat la altul, desi subiectul este stresant din punct de vedere psihologic: o adolescenta de 16 ani ramane insarcinata.
Filmul arata cum s-ar putea derula lucrurile in astfel de situatii, daca toata lumea ar fi normala la cap. Doar un exemplu: explicatia pe care o da incidentului mama fetei, intr-o discutie calma cu sotul ei. “Adolescentii se plictisesc si fac sex”.
Dar cum in realitate noi oamenii nu prea suntem normali la cap, filmul ramane o metafora si un exemplu genial despre “cum ar putea fi”. De vazut.
Scafandrul si fluturele Un film frantuzesc bun, nu genial, dupa un caz real. Un ziarist in floarea-varstei ramane paralizat complet, cu exceptia ochiului stang. Reuseste sa depaseasca socul si se lupta din rasputeri sa isi pastreze ce mai are uman in el. Scrie o carte, dictand litera cu litera dupa un sistem complicat (i se citeste alfabetul, litera cu litera, iar el clipeste in dreptul literei pe care o doreste).
Realizarile filmului: unghiuri de filmare originale (jumatate de film veti vedea lumea prin ochiul cu pricina) si profunzime psihologica - cum este sa te simti ca un scafandru imobilizat intr-un costum de o greutate imensa, aflat sub apa? Dar sa ai tot timpul din lume sa te gandesti la lucrurile cu adevarat importante, pe care atunci cand erai la serviciu le neglijai?
No country for old men – Desi este tradus prost (Nu exista tara pentru batrani, cand corect era Asta nu-i tara pentru batrani, cu referire la SUA, multumesc pentru traducerea corecta prietenului Stefan Dobroiu de la Cinemagia), filmul este foarte bun. Chiar daca dintre reactiile de la terminarea lui, in cinema, citez: “Asta a luat Oscarul?!”, “Trebuie sa-l mai vad odata ca n-am inteles nimic”.
Am citit pareri cum ca nu are nici inceput, nici final. Eu cred ca are si inceput, si final excelent, chiar daca surprinzator.
Pe scurt, ca sa nu stric surpriza celor ce nu l-au vazut, filmul are un personaj principal neasteptat. E greu de inteles si greu de explicat, pentru ca eu cel putin n-am mai vazut o astfel de compozitie a scenariului. E posibil sa intelegeti care e raspunsul la ghicitoare de la inceput, mai pe la mijloc, sau ca mine, chiar in timpul ultimei scene a filmului. Depinde de antrenamentul de cinefil si de inspiratie.
In restul filmului, o poveste politista cu urmariri, intriga si un joc excelent din partea lui Javier Bardem, criminalul psihopat, totul de nota 10. Scena in care batranul vanzator isi joaca viata fara sa stie, pariind pe ce parte va ateriza moneda, este o raritate. Urmariti modul in care, intr-o discutie banala, Bardem induce incet-incet teama in inima batranului si creste tensiunea spectatorului, fara sa ameninte nicio clipa in mod direct, doar din privire, mimica (sau lipsa ei) si tonul vocii.
Mai recomand din partea fratilor Coen filmul O brother where are thou. La fel de putin comestibil pentru marea masa de public, la fel de bine realizat.
Juno Un film plin de energie pozitiva de la un capat la altul, desi subiectul este stresant din punct de vedere psihologic: o adolescenta de 16 ani ramane insarcinata.
Filmul arata cum s-ar putea derula lucrurile in astfel de situatii, daca toata lumea ar fi normala la cap. Doar un exemplu: explicatia pe care o da incidentului mama fetei, intr-o discutie calma cu sotul ei. “Adolescentii se plictisesc si fac sex”.
Dar cum in realitate noi oamenii nu prea suntem normali la cap, filmul ramane o metafora si un exemplu genial despre “cum ar putea fi”. De vazut.
Scafandrul si fluturele Un film frantuzesc bun, nu genial, dupa un caz real. Un ziarist in floarea-varstei ramane paralizat complet, cu exceptia ochiului stang. Reuseste sa depaseasca socul si se lupta din rasputeri sa isi pastreze ce mai are uman in el. Scrie o carte, dictand litera cu litera dupa un sistem complicat (i se citeste alfabetul, litera cu litera, iar el clipeste in dreptul literei pe care o doreste).
Realizarile filmului: unghiuri de filmare originale (jumatate de film veti vedea lumea prin ochiul cu pricina) si profunzime psihologica - cum este sa te simti ca un scafandru imobilizat intr-un costum de o greutate imensa, aflat sub apa? Dar sa ai tot timpul din lume sa te gandesti la lucrurile cu adevarat importante, pe care atunci cand erai la serviciu le neglijai?
Prinimaroiul sectorului 4 ne ia la misto
In sectorul 4 din Bucuresti are loc de cateva saptamani un fenomen misterios. O forta supranaturala rascoleste aleile, arunca cu dale din piatra si sapa santuri. Se construiesc, in cateva zile cat in alte sectoare intr-un an, parcari, drumuri printre blocuri, parcuri pentru copii. Muncitorii sunt la datorie si sambata si duminica.
Este cu atat mai socant cu cat din 2004, cand a fost ales primarul de sector (Inimaroiu am inteles ca il cheama, recent de la televizor), sectorul a fost intepenit intr-o minunata letargie. Si contemplare. Primarul n-a aparut nicaieri, n-a fost vazut niciodata in public, se pare ca de inzapezire anul asta era cu prietena prin Bulgaria, etc.
Miza ciudateniei e simpla. Dl. Inimaroiu mai vrea un mandat la alegerile de anul asta. A spus-o raspicat la televizor. Si i se pare chiar foarte normal.
Sunt foarte curios cum vor reactiona locuitorii. Mi-e teama de clasicul “uite, dom’le, ca totusi face ceva. Ia sa-l votam iar”.
Romanul are memorie scurta de obicei, iar alegerile sunt intotdeauna un test de tipul “avem conducatorii pe care ii meritam”. Eu stiu doar ca, cu cat vad mai multe lucrari noi in sector zilele astea, cu atat ma oftic mai tare, pentru ca inteleg si mai bine cat de multe se puteau face in cei 4 ani de somn al primarului.
Asa ca propun alta varianta de rationament. “Daca nenea asta a facut asa de multe in cateva saptamani, va dati seama cat poate sa faca un primar ne-somnoros in 4 ani?”. Mai ramane sa avem si de unde alege. Dar in niciun caz nu recomand incurajarea lenii printr-un nou vot acordat somnorosului.
Este cu atat mai socant cu cat din 2004, cand a fost ales primarul de sector (Inimaroiu am inteles ca il cheama, recent de la televizor), sectorul a fost intepenit intr-o minunata letargie. Si contemplare. Primarul n-a aparut nicaieri, n-a fost vazut niciodata in public, se pare ca de inzapezire anul asta era cu prietena prin Bulgaria, etc.
Miza ciudateniei e simpla. Dl. Inimaroiu mai vrea un mandat la alegerile de anul asta. A spus-o raspicat la televizor. Si i se pare chiar foarte normal.
Sunt foarte curios cum vor reactiona locuitorii. Mi-e teama de clasicul “uite, dom’le, ca totusi face ceva. Ia sa-l votam iar”.
Romanul are memorie scurta de obicei, iar alegerile sunt intotdeauna un test de tipul “avem conducatorii pe care ii meritam”. Eu stiu doar ca, cu cat vad mai multe lucrari noi in sector zilele astea, cu atat ma oftic mai tare, pentru ca inteleg si mai bine cat de multe se puteau face in cei 4 ani de somn al primarului.
Asa ca propun alta varianta de rationament. “Daca nenea asta a facut asa de multe in cateva saptamani, va dati seama cat poate sa faca un primar ne-somnoros in 4 ani?”. Mai ramane sa avem si de unde alege. Dar in niciun caz nu recomand incurajarea lenii printr-un nou vot acordat somnorosului.
Ce varsta aveti, doamna?
Cica este nepoliticos sa intrebi o femeie direct cati ani are. Dar e sanatos. Pentru ea.
Sa explicam. Daca femeia n-are nicio problema si e cu picioarele pe pamant, va raspunde. “Am X ani”. Ea raspunde, tu iti alinezi curiozitatea. Problem solved.
Daca ea este jenata de intrebare si nu raspunde, eventual se si supara, se cheama ca i-ai facut un serviciu. Daca ai multa rabdare in ziua respectiva, poti chiar sa ii explici si de ce. Ai ajutat-o sa se gandeasca si eventual sa isi dea seama de faptul ca de varsta nu trebuie sa te temi, ba mai mult, cu cat reusesti mai bine s-o accepti si s-o intelegi, cu atat mai multe sanse ai sa fii fericit.
Daca te lupti cu timpul, n-ai cum sa castigi. El castiga intotdeauna. Asa ca doamnelor si domnisoarelor (eventual, si domnilor care aveti acest stres), acceptati ideea ca ati implinit X ani si concentrati-va pe alte lucruri, cu adevarat importante.
Varsta nu tine de noi, ci ne este data. Cum spun japonezii: este karma.
Sa explicam. Daca femeia n-are nicio problema si e cu picioarele pe pamant, va raspunde. “Am X ani”. Ea raspunde, tu iti alinezi curiozitatea. Problem solved.
Daca ea este jenata de intrebare si nu raspunde, eventual se si supara, se cheama ca i-ai facut un serviciu. Daca ai multa rabdare in ziua respectiva, poti chiar sa ii explici si de ce. Ai ajutat-o sa se gandeasca si eventual sa isi dea seama de faptul ca de varsta nu trebuie sa te temi, ba mai mult, cu cat reusesti mai bine s-o accepti si s-o intelegi, cu atat mai multe sanse ai sa fii fericit.
Daca te lupti cu timpul, n-ai cum sa castigi. El castiga intotdeauna. Asa ca doamnelor si domnisoarelor (eventual, si domnilor care aveti acest stres), acceptati ideea ca ati implinit X ani si concentrati-va pe alte lucruri, cu adevarat importante.
Varsta nu tine de noi, ci ne este data. Cum spun japonezii: este karma.
Fanilor mei
Ghinionul vostru este ca acest blog are cel mai haotic ritm de actualizare si este practic imposibil de urmarit. Tot ce pot sa fac este sa explic de ce, pentru ca simt ca datorez asta catorva dintre cei ce ma citesc.
Scriu numai cand am chef, iar asta se poate intampla sa vina dupa pauze de 1-2 luni.
Idei am zilnic, dar 90% se pierd pentru ca pana acum n-am urmat sfatul lui Tudor Octavian (da, schitele lui mi se par geniale si o carte a lui a fost singura pe care am luat-o intr-o excursie lunga in Danemarca, pentru ca voiam sa-mi aminteasca de Romania si romani exact asa cum sunt), in care spune ca merge mereu cu un carnetel la el si noteaza fragmente de idei si scene vazute pe strada. Poate voi face si asta la un moment dat.
Chiar daca le-as nota, ritmul de actualizare al blogului ar fi tot haotic pentru ca, cum spuneam, scriu numai cand am chef. Este probabil o frustrare de jurnalist care trebuie sa scrie zilnic despre tot felul de lucruri, indiferent de dispozitie. Cand blogul asta s-o transforma intr-o publicatie serioasa, care scoate bani, s-ar putea sa scriu mai regulat, chiar daca nu cu la fel de multa placere.
Pana atunci, rezista cine poate. Iar acum, sa vedem ce-a iesit intr-o dupa-amiaza in care am avut chef de scris.
Scriu numai cand am chef, iar asta se poate intampla sa vina dupa pauze de 1-2 luni.
Idei am zilnic, dar 90% se pierd pentru ca pana acum n-am urmat sfatul lui Tudor Octavian (da, schitele lui mi se par geniale si o carte a lui a fost singura pe care am luat-o intr-o excursie lunga in Danemarca, pentru ca voiam sa-mi aminteasca de Romania si romani exact asa cum sunt), in care spune ca merge mereu cu un carnetel la el si noteaza fragmente de idei si scene vazute pe strada. Poate voi face si asta la un moment dat.
Chiar daca le-as nota, ritmul de actualizare al blogului ar fi tot haotic pentru ca, cum spuneam, scriu numai cand am chef. Este probabil o frustrare de jurnalist care trebuie sa scrie zilnic despre tot felul de lucruri, indiferent de dispozitie. Cand blogul asta s-o transforma intr-o publicatie serioasa, care scoate bani, s-ar putea sa scriu mai regulat, chiar daca nu cu la fel de multa placere.
Pana atunci, rezista cine poate. Iar acum, sa vedem ce-a iesit intr-o dupa-amiaza in care am avut chef de scris.