Gran Torino

Un film clasic pentru Clint Eastwood, ajuns deja la 78 de ani. A fost acuzat ca in filmele lui lipseste o anumita subtilitate, insa nici nu are nevoie de asa ceva. Mesajul este simplu, binele si raul se confrunta zilnic, iar oamenii trebuie sa caute in ei taria de a alege binele. E atat de simplu incat il uitam mereu si trebuie repetat continuu in noi forme. Filmele lui Eastwood sunt reusite pentru ca ofera aceasta repetitie necesara.

In Gran Torino, Walt Kowalski este un veteran al razboiului din Coreea nemultumit de tot ceea ce il inconjoara, incepand cu vecinii coreeni si terminand cu familia si chiar cu el insusi. Desi are copii si nepoti, singurul prieten ii este cainele sau, dupa ce sotia ii moare exact inainte sa inceapa actiunea filmului.

Apasat de trecut, de experienta din razboi, Walt nu are pacate mari, in afara de cel al inchiderii in sine. Si al faptului ca, dupa cum recunoaste singur, este un tip “old school”. Memorabile sunt “maraielile” din gat prin care isi arata nemultumirea, fara cuvinte. De exemplu cand, la inmormantarea sotiei, zareste in public buricul descoperit al uneia din nepoate.

Un film bun, mai ales pentru fanii genului Eastwood.

Carmen - Opera Nationala din Bucuresti

Nu sunt un obisnuit la opera, a fost chiar primul spectacol pe care il vad, dupa oarece experienta cu opereta, insa impresia dupa Carmen este ca vreau sa mai merg. Ba chiar am inceput sa mai zabovesc in timpul zapping-ului pe Mezzo, unde sunt difuzate des spectacole de opera.

Concluzie “sportiva”. Artistii de opera au o meserie foarte solicitanta din punct de vedere fizic. Sa canti bine si puternic, in timp ce esti preocupat si de jocul scenic, este un tur de forta epuizant.

Concluzii “practice”: Daca iei bilet la etaj, vei vedea mai usor subtitrarea, pentru ca este la nivelul ochilor si nu trebuie sa iti sucesti gatul precum cei de la parter. Asta daca stai undeva in primele 3-4 randuri de la etaj, pentru ca mai sus risti sa nu mai vezi bine de candelabrul urias care atarna din tavan. Iar fara subtitrare nu prea ai sanse sa urmaresti subiectul decat daca il stii dinainte.

De la balcon vei vedea si o parte din orchestra. De la parter, doar o auzi.

Concluzie “pentru incepatori”. Spectacolele de Opera pot fi mai lungi decat esti obisnuit de la teatru sau film. Cei neinitiati risca sa se plictiseasca la un moment dat, insa e bine de remarcat ca show-ul consta mai putin in subiect si mai mult in vocile artistilor, diversele instrumente din orchestra, prestatia dirijorului, costume si decoruri. Toate la un loc fac o experienta pe care n-o gasesti nici la film nici la teatru.

Angela Gheorghiu, L’amour este un oiseaux rebelle, Carmen, Amsterdam 2005, in prezenta reginei Beatrix a Olandei. Cu cateva zile inainte de spectacol chiar eram in Amsterdam si am vazut afisele cu Angela Gheorghiu, dar vizita avand alte scopuri, mult mai profesionale, nu am ajuns. Noroc cu YouTube.

Titluri excesive prin presa sportiva

Sunt total aiurea titlurile din presa sportiva care fac abuz de semne de exclamare, pentru "ca sa sune mai atractiv"

Exemplu dintr-un mare ziar de sport de azi (tendinta oricum e generala): Marian Cozma a ajuns acasă, pentru ultima dată!

Marian Cozma fiind handbalistul ucis in Ungaria, subiect oricum ultra-tabloidizat, ce-o fi vrut sa spuna ziarul prin acel semn de exclamare?

Era de asteptat sa mai vina baiatul acela pe acasa si de acum incolo, dupa inmormantare, iar ei au descoperit ca de fapt nu, acum e chiar ultima data si au vrut s-o sublinieze?

Trist.

Spectacolul Vis al lui Dan Puric

Am vazut recent celebrul spectacol de pantomima one-man-show al lui Dan Puric, prezentat in zeci de tari si probabil multi-premiat.

As spune ca e interesant si merita vazut, ca proba a talentului artistic al lui Puric, insa nu va asteptati la un mesaj foarte clar. Fiind un show fara cuvinte, o parte din inteles este lasat la latitudinea fiecaruia. Mai complicat e cand nu gasesti niciun inteles evident si mai intrebi in stanga-dreapta vreun prieten care poate e mai inspirat, asa cum am facut eu.

Poate si din cauza asta, in sala se mai radea atunci cand nu era nimic de ras, se mai aplauda cand actul nu era inca la final, se radea si se “statea” pe ganduri in acelasi timp. Chestie de perceptie, dar parca am ramas cu mai mult dupa show-ul Made in Romania, al trupei lui Puric, in care el nu joaca.

Banc de la cineva usor frustrat, ca si mine, de faptul ca mesajul transmis in acest show nu este mereu pe masura asteptarilor. Cum poti sa il ironizezi la randul tau pe un artist de pantomima care nu te convinge? Te imbraci la costum, iti iei un baston alb si ochelari negri, si te asezi pe primul rand, unde urmaresti cu mare atentie ce se intampla. Evident, langa tine ai un prieten care iti povesteste la ureche ce se intampla pe scena. Cand iti place ce auzi, aplauzi incantat, chiar daca esti decalat de restul spectatorilor 

Pentru ca Cezarului i se cuvine ce-i al lui, trebuie remarcata capacitatea lui Puric de a comunica cu sala fara sa spuna absolut nimic, doar din gesturi si mai ales din mimica. Pana la urma, cum zice la manual, cuvintele acopera doar vreo 10-15% din totalul informatiei transmise cand comunicam, iar Puric este un artist care demonstreaza cu succes teoria.

Venetia, 2008

Calatorie spre centrul Pamantului (3D)

Calatorie spre centrul Pamantului este un film care merge vazut duminica dimineata cu copiii. Insa eu vorbesc despre versiunea 3D, care ruleaza la cinematografe, si pentru care iti trebuie o pereche de ochelari mai mari decat cei ai lui Ray Charles, chiar daca tu mai ai deja o alta pereche pe dedesubt. Asta nu mai e doar pentru copii.

Cea mai evidenta concluzie, pe care am tras-o inca din timpul filmului: 3D-ul iti da feeling-ul ca ai irosit de pomana toti anii in care ai fost la cinema pana acum si te-ai uitat la filme “normale”.

“Scene cheie”: - o ruleta desfasurata (ruleta de masurat) care ai senzatia ca iti intra in ochi
- un yo-yo, jucaria aceea rotunda pe un fir, aruncat in directia spectatorului, provoaca aceeasi reactie instinctiva pentru fiecare din sala: “fereste capul neamule!”
- un peste carnivor care sare brusc din apa cu dintii ranjiti in directia ta te face sa te intrebi daca nu cumva povestioara asta pentru copii este un film horror

Senzatia de 3D mi s-a parut usor obositoare la un moment dat, probabil tehnologia mai trebuie imbunatatita. Insa efectul este oricum foarte surprinzator si interesant. De incercat. Un alt film care ruleaza la cinema in 3D este Bolt (desene animate).

Trailer Calatorie spre centrul Pamantului (evident, doar 2D)